ANDROLOG.ro

Dr. Cristian Claudiu Ţupea

 

Categoria ‘Disfuncţia erectilă’

Jun
23

 

Definiţie

Este incapacitatea constantă sau care revine frecvent de a obţine sau menţine o erecţie suficientă pentru o activitate sexuală satisfăcătoare.

Cât de frecvent apare?

Marea majoritate a barbaţilor întâmpină ocazional probleme de erecţie, ceea ce nu-i încadrează în definiţia de mai sus. Disfuncţia erectilă propriu-zisă apare la aproximativ 5 % din bărbaţii cu vârsta între 40-50 de ani şi 15-25% dintre bărbaţii de peste 65 de ani. Se observă că frecvenţa bolii creşte odata cu vârsta, fără a însemna totuşi ca apare în mod obligatoriu odată cu înaintarea în vârstă.

 

Jun
23

 

De câte tipuri este disfuncţia erectilă?

În mare, se clasifică în disfuncţie erectilă psihogenă şi disfuncţie erectilă organică.

Forma psihogenă – singura cauză identificabilă este factorul psihologic; prin definiţie sunt excluse orice afecţiuni organice;

Forma organică – este cauzată de diferite afecţiuni organice (de ex. tulburările circulatorii periferice); aproape întotdeauna există însă şi factorul psihologic asociat;

Care sunt diferenţele majore dintre pacieţii cu cele două forme?

Bărbat cu forma psihogenă:

  1. în general tineri, fără afecţiuni organice;
  2. debut brusc;
  3. se menţin erecţiile nocturne şi matinale;
  4. ejaculare prematură/ tulburări de ejaculare;
  5. probleme pshologice cunoscute;
  6. evenimente stresante recente;

Bărbat cu forma organica:

  1. în general vârsta a II-a sau a III-a;
  2. cu afecţiuni organice cunscute (de ex. diabet zaharat, hipertensiune);
  3. instalare treptată;
  4. libido prezent;
  5. diminuarea/dispariţia erecţiilor matinale sau nocturne;
  6. fumător;
  7. utilizează medicamente care influenţează capacitatea de a obţine erecţia (de ex. medicamente psihiatrice);

Există riscuri asociate disfuncţiei erectile?

Calitatea generală a vieţii, starea de bine, confortul psihologic, toate pot fi diminuate la un bărbat cu disfuncţie erectilă. În plus, s-a dovedit ca această afecţiune are in cele mai multe cazuri aceleaşi riscuri ca şi bolile cardiovasculare. Studiile au arătat ca instalarea disfuncţiei erectile poate precede cu câţiva ani apariţia unor probleme grave, cum ar fi infarctul miocardic.

Cum se clasifică forma organică a disfuncţiei erectile?

  1. vasculogena – când este prezentă o cauză vasculară (de ex. ingustarea arterelor care iriga corpii cavernoşi prin plăci de aterom);
  2. neurogenă – când fibrele nerovoase care transmit impulsurile de la şi către penis sunt afectate (de ex. neuropatia din alcoolism sau din diabetul zaharat);
  3. endocrină – când o tulburare endocrină interferă cu funcţia sexuală (de ex. hiperprolactinemia);

O singură afecţiune poate determina disfuncţie erectilă prin mai multe mecanisme. De exemplu, diabetul zaharat poate determina atât afectare vasculară cât şi neurologică. În plus, prin caracterul cronic al bolii, poate coexista şi un factor psihologic.

 

Jun
23

 

Diagnosticul disfuncţiei erectile

  1. A. Istoricul afecţiunii – medicul androlog trebuie sa obţină un istoric detaliat; trebuie precizat debutul problemei, severitatea, circumstanţe speciale în care se manifestă, prezenţa unor afecţiuni asociate sau a evenimentelor stresante recente; pentru un diagnostic corect şi un tratament eficient este de maxima importanţă o relaţie sinceră şi deschisă între medic şi pacient;
  2. B. Examenul fizic – trebuie să cuprindă obligatoriu examenul organelor genitale externe (penis, testicule) şi a caracterelor sexuale secundare; în plus, o minimă evaluare a sistemului cardio-vascular este indicată (tensiune, puls, ausculaţie);
  3. C. Teste de laborator – testosteronul total matinal, glicemia a-jeun şi profilul lipidic sunt universal indicate; alte analize pot fi recomandate de androlog în funcţie de particularitatea cazului;
  4. D. Alte investigaţii – în funcţie de caz, se pot considera necesare: testarea farmacologică a erecţiei însoţită de ecografie Doppler, angiografie, cavernosografie, etc;

Tratamentul disfuncţiei erectile

Tratamentul acestei tulburări a evoluat foarte mult în ultimele decenii. La începutul anilor ’80 injectarea intracavernoasă de substanţe active a fost primul tratament eficient pe scară largă. Apoi, odată cu aparitia sildenafilului (Viagra) în 1998 a devenit disponibilă o medicaţie eficientă uşor de administrat pe cale orală.

Este important de precizat că acum putem trata medicamentos cu succes aproximativ 80-90% dintre pacienţii cu disfuncţie erectilă.

Vindecarea propriu-zisă se obţine totuşi doar la câteva categorii de pacienţi: cei cu disfuncţii endocrine, cu cauze psihologice şi cei cu afectare vasculară post-traumă. La majoritatea, tratamentele moderne vor duce la ameliorarea tulburării de erecţie, cu îmbunatatirea/normalizarea vieţii sexuale.

În cazurile de disfuncţie erectilă psihogenă psihoterapia poate fi singurul tratament necesar.

INHIBITORII DE FOSFODIESTERAZĂ 5

Terapia de primă intenţie la majoritatea pacienţilor se face cu medicamentele numite inhibitori de fosfodiesterază 5. Trei produse există pe piaţă în prezent: sildenafil (Viagra), tadalafil (Cialis) şi vardenafil (Levitra). În general sunt bine tolerate, eficiente şi cu puţine efecte adverse şi contraindicaţii.

Medicamentul trebuie luat cu aproximativ 30-60 de minute înainte de contactul sexual. Administrarea concomitentă cu alimente (în special bogate în grasimi) poate întârzia efectul.

Atenţie! Medicamentul nu induce în sine erecţia, ci doar facilitează un răspuns erectil mai bun la stimulare. Deci stimularea sexuală este necesară.

Timpul de acţiune este de aproximativ 8-12 ore pentru Viagra şi Levitra şi de aproximativ 32-36 de ore pentru Cialis.

Efecte adverse: dureri de cap, ameţeală, tulburări digestive, înroşirea feţei – apar la o minoritate de pacienţi şi sunt în general uşoare.

Contraindicaţii: NU SE VOR ADMINISTRA NICIODATĂ ÎMPREUNĂ CU NITRAŢI! Riscul este de hipotensiune severă. Exemple de nitroderivaţi: Nitroglicerina, Olicard, Isodinit, Nitromint.

INJECTAREA INTRACAVERNOASĂ DE SUBSTANŢE ACTIVE

Se utilizează de obicei când nu este eficientă medicaţia orală. Injectarea se face pe una din feţele laterale ale penisului, utilizând o seringă de insulină. Erecţia apare in 5-15 minute şi se menţine între 30-120 de minute. Exemple de substanţe utilizate: alprostadil (cea mai eficienta, dar şi cea mai scumpă), papaverina, fentolamina. Riscurile sunt: durere la locul injectării, priapism, fibroză de corpi cavernoşi după multiple injectări.

DISPOZITIVE DE VACUUM

Nu au, practic, contraindicaţie. Metoda presupune introducerea penisului întru-un cilindru din care aerul este scos apoi de o pompă, creând o presiune negativă care determină acumularea de sânge la nivelul acestuia. După obţinerea unei rigidităţi suficiente se plasează un inel elastic la baza penisului pentru a nu permite întoarcerea sângelui şi se îndepărtează cilindrul.

PROTEZA PENIANĂ

Când tratamentele de mai sus nu funcţionează sau nu se pot folosi, ultima soluţie este utilizarea unei proteze. Aceasta se introduce la nivelul corpilor cavernoşi in urma unei operaţii. Poate fi semirigidă sau goflabilă. În al doilea caz pompa se montează în scrot, iar rezervorul în pelvis. Principalul risc este de infecţie, situaţie în care este obligatorie îndepartarea protezei.

La final o scurtă animaţie care sumarizează cele prezentate până aici: