ANDROLOG.ro

Dr. Cristian Claudiu Ţupea

 

Arhive pentru June, 2011

Jun
25

 

Sperma obţinută in urma masturbării (sau congelată – banca de spermă) se prepară în laborator. Următorul pas este introducerea lichidului seminal preparat în cavitatea uterină sincronizat cu momentul ovulaţiei. Monitorizarea ovulaţiei se face prin ecografie transvaginală (de preferat) sau cu teste de ovulaţie. În unele cazuri, stimularea ovariană şi declanşarea ovulaţiei cu o injecţie intramusculara cu HCG (Pregnyl) cresc şansele unei sarcini.

Logica din spatele acestei metode este următoarea: colul uterin este un obstacol major în calea spermatozoizilor, iar insemninarea direct în uter duce la şuntarea acestuia. În plus, metodele de preparare a spermei duc la selectarea spermatozoizilor cei mai apţi de fertilizare a ovocitului. În concluzie, mai mulţi spermatozoizi mobili aflaţi mai aproape de ovocit.

Din punctul de vedere al andrologului, această metodă se utilizează când numarul de spermatozoizi nu este foarte scazut (oligozoospermie uşoară/moderată) sau în cazurile de infertilitate fără o cauză identificată.

Mai jos aveţi o scurta animaţie de prezentare:

 

Jun
24

 

Ce este hipogonadismul?

Incapacitatea celulelor  endocrine (Leydig) de la nivel testicular de a produce cantităţi adecvate de testosteron.

De câte feluri este hipogonadismul?

Dacă testiculul este direct afectat, vorbim de hipogonadism primar.

În cazul în care problema este la nivelul centrilor superiori de control (hipofiză sau hipotalamus), diagnosticul va fi de hipogonadism secundar.

Diferenţa majora între cele două forme este ca în cazul hipogonadismului secundar testiculul nu este în sine afectat şi poate fi stimulat să-şi reia funcţia prin administrarea de hormoni (FSH si βHCG).

Cum se stabileşte diagnsosticul de hipogonadism?

Măsurarea testosteronului din sânge este testul de laborator care ajută la stabilirea diagnosticului. Pentru că secreţia fiziologica nu este constantă pe parcursul zilei, analiza trebuie recoltata dimineaţa, în intervalul orar 8-10, când nivelele sunt maxime.

Măsurarea concomitentă a FSH şi LH orientează între forma primară şi cea secundară de hipogonadism.

Jun
23

 

Aparent este simplu de explicat ce inseamna infertilitatea: cel putin 12 luni de contact sexual neprotejat neurmate de aparitia unei sarcini.

Pare un diagnostic atat de usor de stabilit si totusi impactul asupra cuplului este de multe ori devastator.

Sa incercam sa clarificam cateva lucruri:

Care este cel mai potrivit termen?

  • in marea majoritate a cazurilor vorbim de subfertilitate, nu de infertilitate; aceasta din urma, in sens strict, ar insemna imposibilitatea conceperii, pe cand termenul de subfertilitate arata o scadere a acestei capacitati, care nu exclude posibilitatea unei sarcini;

Cat de des apare aceasta problema?

  • aproximativ 15% din cupluri nu reusesc sa obtina o sarcina dupa cele 12 luni; dintre acestea, jumatate vor concepe spontan in urmatoarele 12 luni si inca 2.5% dupa aceste prime 24 de luni; in cele din urma, aproximativ 5% din cupluri nu vor reusi sa obtina fara ajutor medical o sarcina;

Care sunt cauzele?

  • pe scurt, vorbim de 35% cauze feminine, 35% cauze masculine, 15% probleme ale ambilor parteneri si 15% in care nu este gasita nicio explicatie medicala;

Este evident din datele de mai sus ca infertilitatea de cauza masculina nu este o raritate. Astfel, tendinta din societatile mai conservatoare sau traditionaliste de a considera aceasta problema ca (aproape) exclusiv feminina nu are niciun suport in realitate. Ambii parteneri trebuie investigati complet in procesul de stabilire a unui diagnostic exact.

De cate tipuri este infertilitatea/subfertilitatea?

  • primara – cand pacientul nu a contribuit la aparitia niciunei sarcini (cu acelasi partener sau cu altul);
  • secundara – cand cel putin o sarcina exista in antecedente;

Probabilitatea conceptiei spontane este mai mica in cazurile de infertilitate primara. De asemenea, cauzele genetice de infertilitate sunt mult mai frecvente la acesti pacienti.

Care sunt, pe scurt, cauzele feminine de infertilitate/subfertilitate:

  • anovulatia asociata cu hiperandrogenismul – de ex. Sindromul de Ovar Polichistic;
  • insuficienta ovariana primara – de ex. sindromul Turner;
  • insuficienta ovariana secundara – de ex. macroadenoamele hipofizare;
  • tulburari endocrine diverse – de ex. tuburarile tiroidiene;
  • infectii ale tractului genital – de ex. cu Neisseria Gonorrhoeae;
  • endometrioza;
  • afectiuni ale trompelor uterine – de ex. obstructia aparuta dupa multiple episoade infectioase;
  • anomalii uterine innascute sau dobandite – de ex. prezenta unui sept intrauterin;
  • afectiuni ale colului uterin – de ex. modificari cicatriceale;

Cine se ocupa de tratamentul infertilitatii/subfertilitatii:

  • cauzele feminine se vor trata de catre ginecolog; avand in vedere ca ginecologia este un domeniu vast, este de preferat un medic cu interes special in problemele de fertilitate;
  • cauzele masculine trebuie tratate sub coordonarea unui medic androlog;
  • tehnicilie de fertilizare asistata, precum FiV sau ICSI necesita in plus un embriolog, precum si personal de laborator special calificat;

Care sunt tratamentele utilizate in cazurile de infertilitate/subfertilitate?

  • tratamentele medicamentoase – de ex. utilizarea clomifen citratului pentru stimularea ovulatiei;
  • tehnicile chirurgicale – de ex. operatia pentru varicocel;
  • tehnicile de reproducere asistata – de ex. Fertilizarea in Vitro;

Care sunt sansele globale de succes in tratamentul infertilitatii/subfertilitatii?

  • cu ajutorul tratamentelor moderne si a noilor tehnici de fertilizare asistata marea majoritate a cuplurilor vor reusi sa obtina sarcina;
  • in celelalte cazuri donarea de sperma/ovocite reprezinta alternativa;



Jun
23

 

Ce este spermograma?

O analiză de laborator a lichidului seminal.

Când trebuie făcută această investigaţie?

Este primul pas în evaluarea infertilităţii masculine.

Care sunt condiţiile de recoltare?

  1. Nu se recomandă efectuarea acestei analize în condiţiile unor afecţiuni acute – de exemplu episoade infecţioase. Într-o astfel de situaţie se va amâna spermograma pana la rezolvarea problemei respective;
  2. Este indicată o perioadă de abstinenţa sexuala de 2-7 zile înainte;
  3. Ideal, nivelul de stres al pacientului ar trebui să fie cat mai scăzut;
  4. Recoltarea spermei se obţine în urma masturbării într-o cameră special amenajată, unde temperatura este menţinuta constantă. În mod normal această încăpere ar trebui să se afle în aceeaşi incintă cu laboratorul;
  5. Este esenţială recoltarea completă, în special a primei părţi a ejaculatului, care conţine majoritatea spermatozoizilor;

Ce condiţii trebuie îndeplinite până la analiza propriu-zisă?

  1. 1. După momentul recoltării proba nu trebuie expusă la temperaturi scazute (sub 20 grade Celsius) pentru ca mobilitatea spermatozoizilor scade semnificativ;
  2. 2. Evaluarea trebuie facută în mod optim în 30 de minute de la recoltare, acceptându-se un interval maxim de 60 de minute;

Ce evaluează spermograma?

  1. Volumul total al probei – trebuie sa fie cel putin 2 mililitri;
  2. Concentraţia de spermatozoizi – limita inferioară a normalului este de 20 milioane/ml (15 milioane/ml conform ultimelor recomandari OMS);
  3. Mobilitatea spermatozoizilor – cel puţin jumătate din spermatozoizii vizibili trebuie să aibe mişcări evidente;
  4. Structura spermatozoizilor – cel puţin 30% trebuie să aiba morfologie normala;
  5. Prezenţa leucocitelor – peste 1 milion/ml indică inflamaţie/infecţie la nivelul tractului reproductiv;
  6. Alţi parametri: pH-ul, nivelurile de fructoza, zinc, etc;

Cum arata rezultatul?

  1. Normospermie – toţi parametri sunt în limite normale;
  2. Azoospermie – absenţa completă a spermatozoizilor din spermă;
  3. Oligospermie – numar redus de spermatozoizi;
  4. Astenospermie – mobilitate redusa a spermatozoizilor;
  5. Teratospermie – formele cu morfologie normala sunt mai putin de 30% din totalul spermatozoizilor evaluaţi;
  6. Combinaţii ale tulburarilor de mai sus – de exemplu oligoastenospermie;

În ce condiţii se interpretează rezultatele?

  1. 1. Un rezultat normal exclude de obicei o cauză masculină de infertilitate;
  2. 2. Un rezultat anormal izolat nu permite nicio apreciere clara, iar spermograma trebuie obligatoriu repetată peste 1-3 luni;
Jun
23

 

Acuzele unui pacient cu hipogonadism depind în mare masură de severitatea deficitului hormonal şi de momentul instalării acestuia.

Astfel, daca hipogonadismul apare înainte de pubertate tabloul clinic va cuprinde:

  1. Absenţa sau aparitia parţială a pilozitaţii de tip masculin: faţa, piept, abdomen;
  2. Absenţa saltului de crestere pubertal, „compensată” de faptul ca pacientul va continua să crească si după depăşirea vârstei normale de creştere;
  3. Dezvoltarea deficientă a organelor genitale externe (scrot, penis);
  4. Menţinerea unui timbru vocal înalt, caracteristic copiilor şi femeilor, prin lipsa de maturizare a laringelui;
  5. Dezvoltarea incompletă a sistemului muscular;

Deficitul de testosteron la adult poate fi mai puţin evident. În general, caracteristicile dobândite la pubertate se menţin, chiar daca cu modificări. Vocea, de exemplu, nu va reveni subţire, iar pilozitatea dependentă de androgeni va persista, chiar daca viteza de creştere va fi mai mică.

Manifestarile la adult (ordonate ascendent in funcţie de severitatea hipogonadismului):

  1. Diminuarea libidoului;
  2. Diminuarea energiei generale;
  3. Acumularea excesivă de ţesut adipos, diminuarea ţesutului muscular;
  4. Stari depresive, tulburări de concentrare, astenie;
  5. Cresterea riscul de diabet zaharat;
  6. Bufeuri, disfuncţie erectilă;
  7. Infertilitate;
Jun
23

 

Definiţie

Este incapacitatea constantă sau care revine frecvent de a obţine sau menţine o erecţie suficientă pentru o activitate sexuală satisfăcătoare.

Cât de frecvent apare?

Marea majoritate a barbaţilor întâmpină ocazional probleme de erecţie, ceea ce nu-i încadrează în definiţia de mai sus. Disfuncţia erectilă propriu-zisă apare la aproximativ 5 % din bărbaţii cu vârsta între 40-50 de ani şi 15-25% dintre bărbaţii de peste 65 de ani. Se observă că frecvenţa bolii creşte odata cu vârsta, fără a însemna totuşi ca apare în mod obligatoriu odată cu înaintarea în vârstă.

 

Jun
23

 

De câte tipuri este disfuncţia erectilă?

În mare, se clasifică în disfuncţie erectilă psihogenă şi disfuncţie erectilă organică.

Forma psihogenă – singura cauză identificabilă este factorul psihologic; prin definiţie sunt excluse orice afecţiuni organice;

Forma organică – este cauzată de diferite afecţiuni organice (de ex. tulburările circulatorii periferice); aproape întotdeauna există însă şi factorul psihologic asociat;

Care sunt diferenţele majore dintre pacieţii cu cele două forme?

Bărbat cu forma psihogenă:

  1. în general tineri, fără afecţiuni organice;
  2. debut brusc;
  3. se menţin erecţiile nocturne şi matinale;
  4. ejaculare prematură/ tulburări de ejaculare;
  5. probleme pshologice cunoscute;
  6. evenimente stresante recente;

Bărbat cu forma organica:

  1. în general vârsta a II-a sau a III-a;
  2. cu afecţiuni organice cunscute (de ex. diabet zaharat, hipertensiune);
  3. instalare treptată;
  4. libido prezent;
  5. diminuarea/dispariţia erecţiilor matinale sau nocturne;
  6. fumător;
  7. utilizează medicamente care influenţează capacitatea de a obţine erecţia (de ex. medicamente psihiatrice);

Există riscuri asociate disfuncţiei erectile?

Calitatea generală a vieţii, starea de bine, confortul psihologic, toate pot fi diminuate la un bărbat cu disfuncţie erectilă. În plus, s-a dovedit ca această afecţiune are in cele mai multe cazuri aceleaşi riscuri ca şi bolile cardiovasculare. Studiile au arătat ca instalarea disfuncţiei erectile poate precede cu câţiva ani apariţia unor probleme grave, cum ar fi infarctul miocardic.

Cum se clasifică forma organică a disfuncţiei erectile?

  1. vasculogena – când este prezentă o cauză vasculară (de ex. ingustarea arterelor care iriga corpii cavernoşi prin plăci de aterom);
  2. neurogenă – când fibrele nerovoase care transmit impulsurile de la şi către penis sunt afectate (de ex. neuropatia din alcoolism sau din diabetul zaharat);
  3. endocrină – când o tulburare endocrină interferă cu funcţia sexuală (de ex. hiperprolactinemia);

O singură afecţiune poate determina disfuncţie erectilă prin mai multe mecanisme. De exemplu, diabetul zaharat poate determina atât afectare vasculară cât şi neurologică. În plus, prin caracterul cronic al bolii, poate coexista şi un factor psihologic.

 

Jun
23

 

Diagnosticul disfuncţiei erectile

  1. A. Istoricul afecţiunii – medicul androlog trebuie sa obţină un istoric detaliat; trebuie precizat debutul problemei, severitatea, circumstanţe speciale în care se manifestă, prezenţa unor afecţiuni asociate sau a evenimentelor stresante recente; pentru un diagnostic corect şi un tratament eficient este de maxima importanţă o relaţie sinceră şi deschisă între medic şi pacient;
  2. B. Examenul fizic – trebuie să cuprindă obligatoriu examenul organelor genitale externe (penis, testicule) şi a caracterelor sexuale secundare; în plus, o minimă evaluare a sistemului cardio-vascular este indicată (tensiune, puls, ausculaţie);
  3. C. Teste de laborator – testosteronul total matinal, glicemia a-jeun şi profilul lipidic sunt universal indicate; alte analize pot fi recomandate de androlog în funcţie de particularitatea cazului;
  4. D. Alte investigaţii – în funcţie de caz, se pot considera necesare: testarea farmacologică a erecţiei însoţită de ecografie Doppler, angiografie, cavernosografie, etc;

Tratamentul disfuncţiei erectile

Tratamentul acestei tulburări a evoluat foarte mult în ultimele decenii. La începutul anilor ’80 injectarea intracavernoasă de substanţe active a fost primul tratament eficient pe scară largă. Apoi, odată cu aparitia sildenafilului (Viagra) în 1998 a devenit disponibilă o medicaţie eficientă uşor de administrat pe cale orală.

Este important de precizat că acum putem trata medicamentos cu succes aproximativ 80-90% dintre pacienţii cu disfuncţie erectilă.

Vindecarea propriu-zisă se obţine totuşi doar la câteva categorii de pacienţi: cei cu disfuncţii endocrine, cu cauze psihologice şi cei cu afectare vasculară post-traumă. La majoritatea, tratamentele moderne vor duce la ameliorarea tulburării de erecţie, cu îmbunatatirea/normalizarea vieţii sexuale.

În cazurile de disfuncţie erectilă psihogenă psihoterapia poate fi singurul tratament necesar.

INHIBITORII DE FOSFODIESTERAZĂ 5

Terapia de primă intenţie la majoritatea pacienţilor se face cu medicamentele numite inhibitori de fosfodiesterază 5. Trei produse există pe piaţă în prezent: sildenafil (Viagra), tadalafil (Cialis) şi vardenafil (Levitra). În general sunt bine tolerate, eficiente şi cu puţine efecte adverse şi contraindicaţii.

Medicamentul trebuie luat cu aproximativ 30-60 de minute înainte de contactul sexual. Administrarea concomitentă cu alimente (în special bogate în grasimi) poate întârzia efectul.

Atenţie! Medicamentul nu induce în sine erecţia, ci doar facilitează un răspuns erectil mai bun la stimulare. Deci stimularea sexuală este necesară.

Timpul de acţiune este de aproximativ 8-12 ore pentru Viagra şi Levitra şi de aproximativ 32-36 de ore pentru Cialis.

Efecte adverse: dureri de cap, ameţeală, tulburări digestive, înroşirea feţei – apar la o minoritate de pacienţi şi sunt în general uşoare.

Contraindicaţii: NU SE VOR ADMINISTRA NICIODATĂ ÎMPREUNĂ CU NITRAŢI! Riscul este de hipotensiune severă. Exemple de nitroderivaţi: Nitroglicerina, Olicard, Isodinit, Nitromint.

INJECTAREA INTRACAVERNOASĂ DE SUBSTANŢE ACTIVE

Se utilizează de obicei când nu este eficientă medicaţia orală. Injectarea se face pe una din feţele laterale ale penisului, utilizând o seringă de insulină. Erecţia apare in 5-15 minute şi se menţine între 30-120 de minute. Exemple de substanţe utilizate: alprostadil (cea mai eficienta, dar şi cea mai scumpă), papaverina, fentolamina. Riscurile sunt: durere la locul injectării, priapism, fibroză de corpi cavernoşi după multiple injectări.

DISPOZITIVE DE VACUUM

Nu au, practic, contraindicaţie. Metoda presupune introducerea penisului întru-un cilindru din care aerul este scos apoi de o pompă, creând o presiune negativă care determină acumularea de sânge la nivelul acestuia. După obţinerea unei rigidităţi suficiente se plasează un inel elastic la baza penisului pentru a nu permite întoarcerea sângelui şi se îndepărtează cilindrul.

PROTEZA PENIANĂ

Când tratamentele de mai sus nu funcţionează sau nu se pot folosi, ultima soluţie este utilizarea unei proteze. Aceasta se introduce la nivelul corpilor cavernoşi in urma unei operaţii. Poate fi semirigidă sau goflabilă. În al doilea caz pompa se montează în scrot, iar rezervorul în pelvis. Principalul risc este de infecţie, situaţie în care este obligatorie îndepartarea protezei.

La final o scurtă animaţie care sumarizează cele prezentate până aici: